De curând, m-am amuzat teribil pe seama unor comentarii ce le-am primit la un articol. Şi nu, nu aici, pe blog, ci la ziarul unde lucrez. Să vă explic.
Îmi place foarte mult să construiesc un text pe seama unei simple poze. Este ca o gură de aer pentru mine, printre atâtea ştiri legate de crime, accidente şi creieri împrăştiaţi. Consider că sunt articole lejere şi fresh, taman bune de citit la cafea, când jumătate din creier încă dormitează. Aleg pozele astfel încât să iasă ceva haios, să-ţi elibereze mintea şi efectul să fie legat de un surâs în colţul gurii. De asemenea, îmi place că pot fi liberă în exprimare şi mă pot juca cu vorbele în voie. Anşea, ultima dată am ales o fotografie cu doi tineri, care, hmm, cum să spun, se “tăvăleau” pe plajă, pe un prosop. Mi s-a părut amuzant întrucât peisajul era de “vis”: lumea ieşise cu câinii din dotare la bălăceală în apa mării, constructorii trebăluiau pe plajă, era un haos total, un dute-vino, iar ăi doi se mozoleau de mama focului, de zici că venea sfârşitul lumii şi voiau să profite de orice clipă. Să mor de nu vedeam parcă o scenă din “Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război”. Şi am scris.
Dar am nişte cititori grozavi, care mă ţacă de fiecare dată. Măi, dar nu mă iartă, neam. Pe de o parte sunt simpatici, alţii ar putea considera că sar limita, însă eu doar mă amuz. Păi da’ ce, atât timp cât io mă fac singură tută, pentru că am momente de blondă veritabilă, ce se înmulţesc odată cu trecerea anilor, de ce nu aş accepta şi de la alţii anumite cuvinte? Ete fleoşc, d-aia nu s-or mai linge motanii mei sub coadă. Păi, nu? Uokei, şi cum scria Lilloaica noastră coloşa despre hormoni tropăind pe nisip printre construcţii şi câini uzi ce se gudurau prin apă, vin doi indivizi şi-mi lasă comentarii.
Primul se semnează Pan, şi-mi spune aşa:
Citeşte restul acestui articol »
