Mă confrunt cu o chestiune. Una gravă. Nu mai am linişte.
Totul a început de la articolul “înainte şi după“, unde am postat o fotografie cu noua mea tunsoare, jenibila de altfel. În fine, nu asta e problema.
Micul artist, adică my little brother, îmi face zile fripte.
Cică nu mă scoate din piţi madăr facăr până nu îmi spăl imaginea. Şi s-a oferit să mă ajute. S-a oferit să vă prezinte o Lillee aşa cum o ştie el, aşa cum e ea în realitate.
O nebună care se îmbracă dubios, care îşi ia jambiere roşii, pantaloni scurţi, tricou, vestă şi pantofi cu toc. O nebună care este turbată după inele mari şi ciudate, o nebună care îşi schimbă a doua culoare a părului lunar ( blondul simplu e plictisitor, nu? ), o nebună cu rock-ul în gând şi în suflet.Nebună, nebună, nebună.
Nu-s perfectă, nici zână, frumuseţea întruchipată departe de mine, dar asta-s eu. O fi bine, o fi rău… Nu conteaza. Am defecte, so what? Nu vă convine, vă invit la duel. Muhahaha.
Ok, vă las două-trei poze făcute de micul artist.
În perioada asta am o stare mai… handicapată. Nu ştiu de ce. Sunt aşa de când m-am întors din Bucureşti.
Zăpăcesc boxele cu Marilyn Manson, cu o anumită melodie: Sweet Dreams. E cel mai bun medicament în cazul meu. Aaa, şi mai este una. Nu are nicio treabă cu rock-ul, da’ îmi place mult: Electronique Simpatique – ROA
Ne mai auzim noi p’acilea…



















