“Actualul” din viata mea e pe cale sa devina trecut… De ce? Pentru ca lucrurile cu adevarat bune dureaza putin, pentru ca tot ce este “curat” va fi in cele din urma asaltat…umbrit si doborat de buruienile “de elita”.
Specia noastra nenorocita s-a umplut de caractere mizere, de infamii si nedreptati incat iti este frica sa mai fii onest, iar cand un lucru bun da peste tine, devii suspicios, refuzi sa crezi ca este real, incerci sa gasesti dedesubturi si umbre..
.Iar cand toate aceste sentimente sunt invinse si incepi sa realizezi adevarata fata a lucrurilor, te trezesti ca totul se va termina inainte de vreme.
Cunoasteti sentimentul de “acasa”? Eu il cunosteam…dar azi mi s-a infatisat intr-un mod atat de violent incat voi ramane marcata. In cursul diminetii, incercata fiind de o experienta neplacuta, petrecand ceva timp printre “buruieni”, am avut taria de a spune STOP! Defapt a fost un act produs mai mult inconstient, am fost condusa de propria-mi inima si…bine am facut. Plecand din acel mediu “murdar”, mergeam pe strazi absenta cu inima stransa…si durea…durea orgoliul meu de fiinta umana, dar pe timp ce inaintam in cale mi se infatisau locuri cunoscute…incet, incet, un sentiment de liniste ma napadea… intreaga mea fiinta era stapanita de sentimentul acela “de bine”… ajungand intr-un final sa ma trezesc din agonie in fata actualului, cu un zambet pe buze si cu inima plina…eram “acasa”. Acesta este sentimentul care te face sa realizezi ca acolo este locul tau.
Cu toate ca speranta moare ultima ( si chiar sper ca actualul sa ramana…actual), nu putem sa producem inevitabilul… ca sa citez pe cineva “O familie mare…numeroasa…din care am ramas singur…”
Orice s-ar intampla, cert este ca aceasta experienta traita, numita actual, a reusit intr-un timp atat de scurt(cat n-au reusit altele in 3 ani) sa puna o amprenta … sa lase o urma, sa se metamorfozeze intr-un sentiment puternic, cuibarit undeva “bine”, un… sentiment nostalgic a tot ceea ce inseamna OMENIE… un lucru pe care nu stiu daca il voi mai intalni…
))))
